Povesteam in postul trecut cum am ajuns sa imi iau laptop.Mi-am luat... dar mai bine nu-mi luam!
Se facea ca era in dupa-masa aia. Eram racit fara prea mult chef de viata si aveam de facut o investitie importanta, ca pana la urma urmei, nu iti vine prea usor sa te eliberezi de 27 de milioane.
Toate bune si frumoase, merg la Flamingo (si asta e ultima data cand mai pomenesc numele asta). Acolo, foarte entuziasmat, "imi exprim dorinta de a achizitiona un sistem" si incepe balamucul!Primesc primul laptop si mi-l aduce intr-o cutie desfacuta. M-am uitat eu mai urat la el dar ma gandeam ca cine stie... si-l intreb pe tipu' "a mai fost desfacut?" si imi raspunde "nu... facem receptia doar cand vin produsele".
N-am zis nimic. Il porneste, pare ok. Platesc si ma duc acasa.
Si acasa, normal ca ma pun sa il aranjez. Instalez una alta pana ajung la wireless si... pauza. Nu merge. "Ba, ce dracu?"
Deja ma luase cu transpiratii. Nu stiu de ce, dar cred ca sunt blestemat pentru ca aproape de fiecare data cand primeam sau imi luam ceva mai important, mai na... trebuia sa aiba ceva care ori nu merge, ori merge dar ma sperie bine de tot ca nu merge... si in momentele alea ma ia cu transpiratii, ma inrosesc si mi se pune un nod in gat.
Si eram in situatia in care la vreo 20 de grade curgea transpiratia pe mine mai ceva ca Nilul. Ma uit prin setari, ma uit la butoane, ma uit iar in setari, ma uit pe google... nimic.
Deja incepeam sa trec de la starea de panica la starea de frustrare si incepeam sa imi pun multe intrebari.
Dupa inca vreo 2 ore de cautat, citit prin manuale, dat telefoane si incercat o groaza de modalitati, starea de frustrare trecuse si ea si deja eram nervos cu flacari.
"De ce pana mea nu mi l-au adus in cutie sigilata?"
A doua zi, il iau la lucru sa arunce un ochi si colegu' cu care lucrez... se chinuie si el prin setari, dar tot nimic. Deja mi se adunase o mie de draci.
Sun la Bucuresti la tehnicul lor si le zic problema. "Pai nu stim ce are, dar daca mergeti inapoi cu el in 24 de ore, vi-l schimba pe loc." Cand am auzit raspunsul asta, deja parca respiram unpic mai usurat.
Si ies de la lucru si ma duc inapoi cu el. Si incepe scandalul...
"Am luat ieri un laptop si nu ii functioneaza wireless-ul." Si mi se raspunde cum ma asteptam "Cum adica nu functioneaza? Trebuie sa mearga..."
Il scot din cutie, le arat care e problema si din nou imi da un raspuns fenomenal "Pai nu stim daca nu merge, ca nu avem wireless aici...". Si deja ardeam in flacari "Domne, daca citesti putin manualul ala, sau macar daca aveai habar de majoritatea sistemelor, la un switch mecanic cum e asta, ar trebui sa se aprinda beculetul ala care zice Wifi"... si iar "Apai nu... ca nu e obligatoriu..."
"Pai citeste in p@#$ mea cartea aia!!!!" imi venea sa ii zic deja. "Cititi manualul si vedeti ca si in manual scrie la fel cum zic eu...". Ajunsesem deja sa ma milogesc de ei sa isi faca treaba.
Si iar imi da un raspuns divin "pai lasa-l aici si vedem ce are... hai mai pe seara..."
"Bai omule, eu nu-l las aici sa va bagati voi sculele prin el ca l-am luat nou si nu il vreau cu interventii dupa nici 24 de ore de cand l-am cumparat. Sa fie clar! Dupa politica voastra ar fi trebuit sa mi-l schimbati, nu sa va oferiti sa il reparati... si daca nu sunam la colegii vostri din Bucuresti sa imi zica faptul ca il pot schimba, mi l-ati fi bagat in reparatii". Si zice "Bine... iti dam altul" moment la care se indreapta spre un alt lucrator de prin magazin si ii zice "Adu-l pe ala expus pe raft"...
Arunc o fata lunga ca de cal si il intreb "Adica ala desfacut pe care a pus toata lumea mana, zgariat, cu tastatura aplecata si o mie de amprente pe monitor? Nuuu multumesc!"
Si iar imi da in cap "Pai altu' nu avem... ti-l dam pe ala...".
"Lasa-ma domne in pace, ala e deja second-hand, sa fiu nebun sa il accept din moment ce am platit unul nou"... pai ca nu stiu ce, ca nu stiu cum, ca nu are nimic imi zice...
"Refuz sa iau in primire laptopul ala! Si cu asta am pus punct. Ori imi aduceti unu in cutie ori..." nu imi mai venea nicio alta varianta alternativa. Si zice tata "Mai bine mergeam si il cumparam de la Flanco"... si se lumineaza tipu' ceapa cu care ma certam "Au la Flanco? Pai stati sa vorbesc cu ei sa vi-l dea de acolo ca suntem parteneri".
Bun... vorbeste si plec la Flanco dar asta nu inainte sa incerce sa ma fraiereasca cu hartiile de garantie si sa ma revolt inca vreo 5 minute si pe tema asta. Ajung acolo si tipul mare manager era deja in tema si imi pusese un pachet deoparte. Deja parea suspicios "De ce dracu' l-a pus deoparte?"
Ajung la standul de garantii si, observand sigiliul Dell desfacut si banda transparenta se scotch aplicata peste asta, ii zic tipului de la garantie pe care il cunosteam "Asta a mai fost deschis!". Imi zice ca nu sau a fost deschis probabil sa il arate unui client doar... bla bla bla... Ok, nu am zis nimic. Vroiam doar sa mearga pana la urma.
Arata ok. Il iau si ajung acasa unde, normal, ii dau drumul si deja vad un defect. Butonul de pornire nu lumina. Deja imi cazuse iar cerul in cap. Am tacut din gura, nu am mai zis nimic... speram ca in rest sa fie ok. Il instalez, il fac, il dreg... mergea ok... si aflu ca mai are un buton ce nu se aprinde luminos, buton ce era o facilitate destul de importanta. Nu am zis nimic... si asta pana cand imi intrase intr-o zi in stand-by si nu stiam in ce stare e... si cand am apasat pe butonul de power l-am oprit si am pierdut tot ce am lucrat si nu am salvat (mda... greseala mea).
Fierbeam.
Luni dimneata, ma duc la lucru si in starea nashpa de sanatate in care inca eram, ma calca un inginer pe coada si ma enervez la culme. Si cum nu puteam sa raspund cu aceeasi moneda inginerului care stiam ca e planta, iau telefonul si sun la sediul central din bucuresti al magazinului de unde am luat laptopul. Si cer la departamentul "plangeri si reclamatii". Ajung la relatii cu clientii si vreo 15 de minute am zis tot ce am avut pe suflet, iar dupa asta mi se cere sa trimit si un mail detaliat cu toata povestea.
Si ma pun frate si le scriu... un roman intreg! Si dau send!
Nu stiu ce i-a speriat mai mult... mailul ala lung si toate problemele care le-am scris acolo? ori faptul ca trimisesem mailul de la lucru si mi s-a pus automat semnatura cu Olteanu Ovidiu IT department takata-petri... bla bla bla...
In 3 ore m-a sunat mare sef de la magazinul din Sibiu, foarte docil de data asta, ca a primit reclamatie, ca nu ii vine sa creada ca e si asta defect si o caruta de scuze aiurea, scuze pe care i le desfintam rapid.
Le dadusem 3 alternative: ori laptop in cutia sigilata de la Dell, ori banii inapoi, ori OPC-ul si Dell pe capul lor.
"Pai o sa cerem de la Bucuresti un laptop si nu o sa il desfacem..."
Buuun. Pana acum era ok.
Joi ma suna ca a venit laptopul. Avusesem ultimul si cel mai greu examen din sesiune, aveam mari temeri ca il pic dupa ce nu am facut mare branza, ma simteam si nashpa rau de dimineata, m-am dus la lucru si mi-am facut o mie de draci, m-a prins si zapada si m-a facut fleasca, m-am simtit si mai rau decat de dimineata... si ma duc sa iau laptopul.
Si imi aduc baietii pachetul... captusit cu scotch transparent si prima chestie care am zis-o a fost "Nu cred ca e sigilat Dell". Si ma apuc tacticos sa desfac straturile de scotch ce le-au pus peste in speranta ca nu o sa se observe pana ajung la sigiliul Dell... care era si de data asta... tot desfacut.
"Nu-l iau!"
Si a urmat o cearta de vreo 40 de minute in care si lor le-am spus chiar mai multe decat aveam pe suflet. Si mi l-au dat la telefon pe marele sef din nou, spunandu-i ca nu vreau sa il iau... si m-am certat si cu el inca cateva minute pana cand am ragusit de la atata urlat si am pus punct.
"Stiti ce? Mi-a ajuns! Nu ati indeplinit conditiile ce trebuia sa vi le indepliniti, nu mi-ati oferit serviciile asa cu trebuia sa mi le oferiti si m-ati pus intr-o situatie cat de poate de urata. Nu am putut folosi laptopul 10 zile in care mi-ati dovedit ca sunteti scartari si in momentul asta... nu, nu ma intrerupe! Asculta-ma bine! Banii inapoi ma gandesc ca nu ii returnati asa ca o sa imi aleg alt laptop din magazin."
Cu chiu, cu vai... a aprobat. Si dupa o raita prin magazin am pus ochii pe un HP frumusel, cu 200 de lei mai scump. Le-as fi cerut sa mi-l dea fara sa mai platesc diferenta aia de pret, dar deja ma durea capul si nu mai aveam niciun chef de cearta cu ei. Le-am dat diferenta, mi-au adus laptopul care... de data asta era sigilat si le-am si zis "Cum pana mea ma? Asta e sigilat si ala nu?".
Am facut hartiile si am plecat.
Si acum termin aceasta lunga poveste chiar de pe jucaria asta mica si stralucitoare pe care nu am prea apucat sa o testez, dar e cat se poate de ok.
Gata de aici ca e deja muuult prea lung post-ul asta... si mai e si ziua mea de nume... deci... pot sa dorm si eu linistit :))
Salutari si toate cele bune. Ne recitim curand.
Pendulum - Violet Hill (Coldplay cover)

2 comentarii:
Ioooi.. La multi ani!!! :* Scuzeeee :D
Siii .. asta clar a fost semn ca nu trebuia sa-ti iei Dell :)))
Multumesc, multumesc :D
Pana la urma mi-a traznit si mie prin cap ca nu a fost sa fie Dell... acum... sunt foarte multumit si de frumuselul asta, doar ca se cam incinge cand "ii dau blana" :))
Trimiteţi un comentariu